Scuzele mele sunt aici. Ale lui Dorinel unde sunt?

Am mers la sigur că Vaslui - Steaua este meci aranjat la cel mai înalt nivel. M-am înşelat şi moldovenii merită scuzele mele. Acum îl aştept pe Dorinel Munteanu să facă acelaşi lucru (declarase înainte de acest joc: "va fi din nou regie"). Şi îl mai aştept şi cu o explicaţie pentru ce s-a întâmplat în vară. A lui de până acum, când spunea că Porumboiu este de fapt cel care dă meciurile Stelei, tocmai s-a destrămat ieri.
Read More

Care eşti mă? Ieşi în faţă să-ţi strâng mâna!

Citiţi ştirea următoare:

China neagă:"Nu avem gimnaste mai mici de 16 ani la JO"

Presa chineză şi New York Times şi-au exprimat îndoiala asupra faptului că sportivele He Kexin şi Jiang Yuyuan, două gimnaste care fac parte din lot, au 16 ani, devenită, din 1997, vârsta minimă pentru gimnaste la JO.

Potrivit listelor de gimnaste chineze şi informaţiilor din presa locală, He şi Jiang nu ar avea mai mult de 14 ani, conform New-York Times.

Copiile cărţilor de identitate arată că He s-a născut la 1 ianuarie 1992 şi Jiang la 1 noiembrie 1991, astfel că ambele au 16 ani.

(www.prosport.ro)

Tare aş vrea să îl cunosc pe ziaristul chinez (sau ziarista chineză) care a avut curajul să publice în presa din propria ţară o asemenea informaţie. Oare mai este în viaţă? Oare mai are loc de muncă?

Read More

Prunea, ce scrii în raport?

Azi se joacă Vaslui - Steaua. Bucureştenii au rămas întotdeauna cu punctele, Porumboiu cu acuzele de blat la proprii angajaţi. Rednic în urmă cu doi ani, Dorinel, Bălace şi alţii anul trecut, acum povestea este aceeaşi. Iese Porumboiu şi face spectacol, vorbeşte tot ce-i trece prin minte ca să îşi facă o imagine nepătată, după care echipa lui pierde, cad două capete în Vaslui şi gata, blatul e demonstrat, Porumbică este "curat", amuzamentul este general şi toţi uită că sancţiuni ar trebui să se dea şi în cazul autodenunţurilor.

Anul acesta Aliuţă va fi suspect de serviciu, poate şi Cânu, mai ales că s-a despărţit de Timişoara pe motiv de blat. Şi-or mai fi şi alţii, dar să trec la ce doream.

Mircea Sandu l-a delegat pe Florin Prunea la meciul acesta ca observator. Ce va scrie fostul portar în raport? Este el trimis acolo ca un sol de pace, o pace între Sandu şi Becali? Sau este el în rol de inchizitor, pentru a vedea un blat şi dacă nu va fi cazul? Ce va scrie Prunea în raport, "Meciul s-a jucat pe teren" sau "Meciul a fost o regie"?
Read More

Ptiu, dar bine i-a zis-o Boştină!

Ştirea care m-a uns azi pe suflet o puteţi citi mai jos (sursa: www.prosport.ro):

"Nu sunt eu Zidane, dar nici Argăseală nu e Mihai Stoica"

Mijlocaşul dinamovist Gabriel Boştină i-a dat replica preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, care l-a ironizat într-o emisiune TV, jucătorul afirmând despre oficialul stelist că nu se compară cu fostul manager al grupării roş-albastre, Mihai Stoica.

"Poate n-oi fi eu Zidane să dau la fel de bine cu ambele picioare, dar cred că nici el nu e Mihai Stoica să fie un orator. Îmi pare rău pentru el, dar, dacă a început să fie subtil, este stângaci de gură şi ironic cu fotbalul. Nu cred că merit eu să fiu luat peste picior"

Gabriel Boştină

Boştină a înscris în minutul 41 al meciului Pandurii-Dinamo, la scorul de 0-0, dar golul său a fost anulat pe motiv că Miranda a comis, anterior, un fault în atac. Comentând faza, Argăseală a afirmat că era normal să fie anulat golul, deoarece Boştină a marcat cu dreptul, stângul fiind piciorul "de bază" al fotbalistului care în trecut a evoluat şi la Steaua.
Read More

Goian provoacă haosul în vestiarul lui Man. U.

Cea mai tare ştire sportivă în România este astăzi de departe "transferul lui Goian la Manchester United".

Surse bine informate ale "Cartonaşului Galben" susţin că Rio Ferdinand a făcut un scandal monstru în vestiar atunci când a citit ştirea. Englezul a urlat în gura mare că nu mai este dorit la Man. U. şi că nu înţelege de ce nu i s-a spus în faţă acest lucru. "Calm down!?! You tell me to calm down! What's the story with that romanian defender, Ghiolban, or what's his name? You are throwing me out just like a bad tooth! You've lost your scottish old balls to tell me straight in the face that you don't need me anymore! You're despicable", a urlat jucătorul către Sir Alex Ferguson. În criza de nervi pe care a traversat-o Rio au căzut victime trei dulapuri, un duş şi câinele de pază al stadionului "Old Trafford".

Deocamdată însă transferul nu este perfectat! Aceleaşi surse sigure ale Cartonaş Galben, care însă au dorit să îşi păstreze anonimatul, au precizat că pe fir pentru Goian au intrat Chelsea şi Arsenal. În vreme ce Abramovici nu şi-ar permite să îi lipsească din colecţie un asemenea nume precum Dorin Goian, Arsene Wanger vede un viitor excepţional pentru jucătorul de numai 27 de ani.
Read More

300... de puncte ATP, nu de spartani

Pe zgură, iarbă, hard court, nimic nu-i mai face faţă lui Rafa Nadal. Ieri noapte a câştigat al cincilea turneu consecutiv în 2008, la Toronto, unde Kiefer a reuşit în finală doar câţiva aşi şi a avut numai două şanse de break în meci. Cum Kiefer, cum în finală? Unde era Federer? Out în primul tur! Distanţa pe care o are Nadal de recuperat faţă de Federer este acum de fix 300 de puncte ATP.

Până la începutul US Open mai sunt fix 28 de zile, patru Open-uri ATP şi Olimpiada. De aceea, aş paria acum că în următoarea lună prima poziţie a clasamentului mondial se va schimba până începe US Open.
Read More

Legendele de altă dată şi campioana de acum, EPO

Am urmărit competiţia de prin 1995, pe când comentariul la Eurosport era în engleză şi războiul Turului Franţei era între Miguel Indurain (foto) şi Alex Zulle (că aşa este în Le Tour, unul prea bun şi unul prea ghinionist pentru că este contemporan cu unicul care îl poate bate). Urma al treilea Laurent Jalabert, mereu francezul cu care ţineau toţi şi niciodată nu putea să câştige. Bătea la sprint, bătea în căţărări, dar nici în ruptul capului nu putea să ţină şi el câteva etape de tricoul galben, atunci când punea mâna pe el. Nici de "piratul" Pantani cu bandana lui de scheleţi şi spectacolele lui pe vârfurile Pirineilor nu am uitat. Îmi plăceau tricourile Mapei şi bicicletele unei echipe olandeze. Erau roşii aprinse, străluceau în soare mai tare decât oricare din pluton, roţile erau "groase" din cauza acelor benzi legate pe jeantă. Parcă nici ploaia nu le strica frumuseţea.

Pe atunci Armstrong şi Ullrich abia prindeau echipa pentru "Marea Buclă" şi trăgeau fără ifose la trena favoriţilor, dar încetul cu încetul se impuneau. Era lor a început în sfârşitul anilor 90, când îmbătrâniseră ceilalţi, când EPO apărea pentru prima dată în cazuri de dopaj. Doar "Jaja", Laurent Jalabert (foto), deja un veteran, mai putea să tragă pe câte un vârf în speranţa că va câştiga o evadare plecată la primii kilometri. Mereu mereu, pe ultima pantă îl trădau gambele. Minutele avans scădeau la fiecare pedalare, apoi secundele, apoi vedea în spate umbra texanului şi în câteva clipe totul se năruia. Pica de fiecare dată victimă în bătălia dintre Armstrong şi Ullrich. Doar către Jalabert l-am văzut pe american ridicând o mână când l-a bătut pe munte, doar o dată şi doar pe francez Lance a încercat să îl ducă în trenă în timp ce era cu mintea la tricoul galben. Şi asta pentru că era imposibil să nu îl iubeşti pe francez, să nu îl admiri că nici când era prins din urmă nu ceda, se ridica în şa şi încerca să se mai ţină de Armstrong măcar câţiva metri, să se bată la vreo 35 de ani, pe L'Alpe-D'Huez, cu o maşinărie umană care înghite la fiecare inspiraţie de trei ori mai mult oxigen decât un om normal.

Totul contrasta acum însă cu imaginea dopajului. Scandalul Festina izbucnise şi picau nume mari ca Virenque sau Pantani. Spectacolul a fost tot mai umbrit de EPO, transfuzii, suspendări, excluderi, retrageri. An de an, doar Armstrong (foto) rămânea nedetronat. În ciuda tuturor, a mers mai departe pentru a pune un nou record la numărul de victorii în Turul Franţei şi pentru un marş sfidător la adresa celor care nu doar că îl bănuiau de dopaj, ci îl şi condamnaseră, deşi dovezile erau mereu inexistente. Pentru demonstraţia lui, căzut de pe bicicletă, s-a ridicat de pe asfalt de trei ori într-o singură etapă. Ţin minte că îi venea să îl snopească pe ăla ce îi agăţase ghidonul cu o şapcă, s-ar fi oprit să îşi panseze genunchii plini de sânge, dar ţinta lui era alta, să meargă mai departe. S-a oprit la câţiva ani mai târziu, în 24 iulie 2005, după şapte titluri câştigate în Turul Franţei, abia când ziariştii americani i-au dat în sfârşit onoarea de a fi pe prima pagină la sport, înaintea bâtacilor din baseball. Rămăsese singurul mare ciclist "curat" între 2000 şi 2005, restul, inclusiv Ullrich, picau cu fel şi fel de substanţe. S-a dopat Armstrong? Francezii se chinuie şi acum să demonstreze că răspunsul este "da". Însă pentru un om care văzuse moartea cu ochii, făcuse chimioterapie şi primise o a doua şansă la viaţă, titluri furate prin dopaj în Turul Franţei nu mai aveau cum să conteze.

După Lance a venit în Le Tour perioada fără favorit cert, fără o valoare incontestabilă şi scandalurile legate de medicamentaţia interzisă au luat cu mult faţa spectacolului. Vinokourov, Rasmussen, Landis, şi care au mai fost... toţi au fost prinşi, nimeni nu mai era nepătat. Am încetat să mai urmăresc competiţia, nu mai aveam simboluri, ci doar mituri dărâmate. O victorie mare era umbrită a doua zi de testul pozitiv la urină, un tricou galben era retras şi atribuit următorului clasat, apoi retras din nou, din nou, din nou.

În 2006, fusese Landis, descalificat ulterior. 2007 a adus căderea lui Vinokourov şi Rasmussen pentru doping. Acum, Le Tour 2008 se încheie mâine. Pe primul loc am văzut azi de dimineaţă că este Sastre, după depistarea pozitivă din urmă cu o săptămână a lui Ricco. Cine ştie dacă şi Sastre va păstra în vitrină medalia sau şi el va avea hemoglobine în valori anormale...

De la retragerea lui Armstrong, Turul Franţei nu mai are un câştigător curat, unul de legendă, unul care să bată tot, ca Indurain sau Armstrong, cu un rival la doar o secundă în spate, cum au fost Zulle, Pantani sau "Jaja". Sau poate că greşesc şi ultimii trei ani au avut un unic câştigător al Marii Bucle: EPO, eritropoetina.
Read More

Dau şi eu în gsptv

Pentru prima dată în România, campionatul intern de fotbal se va transmite exclusiv într-un sistem restrâns unde interesul financiar a primat oricărui alt argument.
În vreme ce trustul Intact încearcă să convingă prin toate mijloacele deţinute că este un pas înainte pentru mass-media română, trusturile concurente scot la iveală neajunsuri după neajunsuri în acest sistem de transmisie.
Intri în licitaţie, arunci oferta pe masă şi aştepţi să creşti preţul. Câştigi licitaţia, plăteşti prima tranşă, dar nu ai infrastructura necesară pentru a susţine contractul. Înfiinţezi un post nou de televiziune, gsptv. Te asociezi cu un cablist şi abonaţii lui se vor considera norocoşi. Restul instituţiilor media şi transmiţătorilor TV au pumnul în gură cât să le crape fălcile şi sunt nevoiţi să negocieze preluarea noului post de pe o poziţie inferioară, sub presiunea timpului şi a abonaţilor.
Fără doar şi poate, noua formulă de transmisie restricţionează dreptul la informare a publicului, dar sistemul este funcţional şi în alte ţări mult mai bine cotate din punct de vedere fotbalistic. Franţa şi Italia apar pe tapet.
Doar că Intact, spre deosebire de Canal+ sau Sky, nu a avut nici în trecut susţinerea necesară pentru a transmite în condiţii bune măcar una din opţiunile etapei. Atunci cum va fi când va da minim şase partide într-un weekend?

Aparent paradoxal, situaţia poate să ducă la pierderi şi pentru gsptv şi Intact. Cu un număr redus de receptoare care pot reda noul post tv şi cu un procent de maxim 30% din populaţia României care are acces în acest moment la gsptv, veniturile din advertising vor fi scăzute, iar interesul Intact este de a-şi acoperi costurile de la cumpărarea drepturilor pentru Liga I.
Pe de altă parte, dacă situaţia rămâne neschimbată şi accesul la televizări în continuare restricţionat, boomul mediatic pe care l-a înregistrat fotbalul în România va cunoaşte un recul, ceea ce va duce la noi pierderi pentru trusturile media. Cu cât mai mulţi bani vor fi investiţi, cu atât vor fi mai mari pierderile. Astfel, gsptv ar putea fi pe termen mediu victima propriului plan.

O altă problemă va fi încurajarea unor businessuri de cartier, cu fel şi fel de cablişti care vor retransmite la scară foarte redusă semnalul recepţionat de la sa zicem RCS. Asta deja se întâmplă în anumite zone mai "calme" ale ţării. La fel s-ar putea întâmpla şi pe internet, unde varii servere preiau semnalele tv si le transmit prin diverse softuri mai departe. În asemenea situaţii, de suferit va avea tot principalul transmiţător. Abonaţii cu acces la gsptv vor fi mulţumiţi, unii vor găsi metode alternative iar alţii se vor rupe de fenomen.

Gândit ca un canal care să dea lovitura, gsptv şi exclusivitatea pe drepturile Ligii I poate avea o repercursiune neaşteptată pentru trustul din care face parte.
Bineînţeles, nu sunt suficient de nebun ca să consider că acesta va fi scenariul cel mai probabil pentru următorii trei ani de fotbal intern. Dar sunt convins că Intact şi gsptv vor avea probleme neaşteptate şi ceea ei anunţă ca un beneficiu general este de fapt o nouă etapă în lupta dintre instituţiile media. Doar că acest război ar trebui să fie mereu în folosul spectatorului, telespectatorului, cititorului şi (mai nou) utilizatorului, nu în detrimentul acestuia. Cu siguranţă că dreptul la informare nu poate fi îngrădit prin lege şi cu atât mai puţin în practică. De aceea, laudele la adresa unui serviciu care deocamdată "lucrează" împotriva interesului microbiştilor sunt deplasate.
Read More

Liga I, viziunea mea pentru 2008-2009

În ansamblu, sezonul va fi mai mizerabil decât precedentul, scandalurile mai multe şi mai aprige. FRF va împărţi de multe ori "dreptate" şi dacă ar fi cote la o casă de pariuri, aş pune bani că vor fi echipe depunctate pentru atitudini din afara terenului sau meciurilor. Cel mai probabil, pentru declaraţii ale oficialilor, conducători, antrenori sau jucători. Deşi mai puţin plauzibile, nu exclud demascări de blaturi sau "înscenări".

Marile echipe vor începe slab sezonul, vor pierde multe puncte în primele etape şi asta va ascuţi lupta din teren şi din afara lui. Clasamentul iernii va fi stabilit în etapele 11-16, când sunt aglomerate mai multe derbyuri.

La retrogradare, echipele mici vor face tot felul de pacte cu favoritele la titlu. Cei mai neinspiraţi vor pica la final. Nu cred că va exista echipă mică fără "protecţie".

Cred că titlul se va tranşa între Dinamo şi Rapid. Sunt echipe care, deşi nelipsite de scandal, au mutat logic, şi-au protejat piesele importante, poate cu excepţia lui Dani Coman.

Steaua se va bate cu CFR Cluj pentru al treilea loc pe podium, după ce ambele vor schimba antrenorii până în decembrie, în urma unor scandaluri legate de cupe europene şi meciurile ulterioare în campionat când vor înregistra (semi)eşecuri.

Poli Timişoara se va bate iar pentru un loc în primele trei, va începe bine sezonul, dar la mijlocul turului va exista un picaj "inexplicabil", pe fondul primelor accidentări multiple pe posturi şi improvizaţiilor în prima echipă. Finalul de sezon îi va găsi pe bănăţeni undeva pe locurile 4-6. Contracandidaţii Timişoarei vor fi de această dată Oţelul Galaţi. Cu Grigoraş stabil pe banca tehnică, echipa de pe Dunăre ar trebui să arate o creştere a jocului şi o îmbunătăţire a defensivei, acolo unde în ultimele două sezoane a avut mereu probleme. Unire Urziceni va rămâne în nota bene din sezonul trecut, dar dacă Lăcătuş pleacă de la Steaua după ceva eşecuri usturătoare, Dan Petrescu îi succedă şi atunci ialomiţenii vor fi privaţi de atuul lor cel mai mare.

Astfel, cred că Oţelul va fi o surpriză, mai ales că nu este o echipă pe care lumea sportului o ia în seamă.
Pe lângă ei, apariţii pozitive vor avea Universitatea Craiova şi FC Argeş. Oltenii au de partea lor omogenitatea, valoarea unor fotbalişti de clasă cum ar fi Costea şi tupeul nativ. Piteştenii ar putea fi din punctul meu de vedere o altă revelaţie, după ce anul trecut au arătat că sunt cu o clasă peste liga a II-a, lotul s-a mai întărit şi mereu pot să apară noi valori din şcoala de fotbal "Nicolae Dobrin". După ce am văzut în amicalul lor cu Dnipro (echipă cu pretenţii europene în Ucraina), Argeşul are un joc combinativ de mare viteză, direct pe poartă. Chiar dacă este doar un amical, trupa lui Badea a arătat şi un suflu foarte bun. În acel joc, erau proaspeţi chiar şi în ultimul minut.

Dezamăgiri: FC Vaslui. Dacă Baku reuşeşte sâmbătă să îi elimine din Intertoto, moldovenii intră în noul sezon probabil cu un mare scandal, nefiind exclusă vreo demisie sau renunţări la jucători. În acest caz, moldovenii vor reintra în cărţi abia târziu în campionat şi prin "mijloace specifice". În schimb dacă Hizo reuşeşte să întoarcă soarta calificării, Vasluiul nu este destul de puternic pentru a face faţă pe mai multe planuri. Deci iar în campionat mizez pe o suferinţă a lor.

Candidate certe la retrogradare din punctul meu de vedere vor fi Otopeni, Gaz Metan şi Farul. Otopeniul pentru că are mari probleme de infrastructură, buget relativ mic, lot subţire, relaţii puţine. Gaz Metan are cam aceleaşi probleme, doar infrastructura fiind superioară Otopeniului. Farul cred că va pica deoarece de două sezoane evită în ultimele momente retrogradarea. Cum lucrurile nu s-au schimbat substanţial la Constanţa, nici performanţele nu prea au de unde să crească. Un oarecare avantaj îl poate reprezenta pentru Farul apropierea de FRF, vizibilă în delegarea meciului România - Franţa pe malul Dunării. Până la acel meci, probabil că se va avea grijă să nu fie publicul foarte deranjat în Constanţa. De urmărit.

Succint, aş miza pe:

Dinamo campioană

CFR Cluj, Rapid, Steaua, Poli Timişoara, Oţelul - cupe europene

"U" Craiova, Urziceni, Gloria Bistriţa, Vaslui, Poli Iaşi, FC Argeş, FC Braşov - echipe care pot produce o serie de surprize de proporţii, nu au puterea să intre în lupta pentru Europa, dar nu vor avea emoţii la retrogradare.

Otopeni, Farul, Gaz Metan, Buzău, Pandurii - echipe care se vor bate la sânge pentru evitarea retrogradării.
Read More

Ce problemă fac străinii

Mai nou, selecţionerul mic şi selecţionerul mare, Săndoi şi Piţurcă, apoi şefi la Ligă, şefi la ferefe, toţi se dau de ceasul morţii că în campionatul intern ajung să joace tot felul de fotbalişti străini. Că sunt atât de mulţi încât echipele naţionale vor avea de suferit în viitor, centrele de copii şi juniori au numai de pierdut, competiţia se ruinează.
Motivul pentru care însă echipele româneşti preferă piaţa străină sunt financiare, iar asta bate tot. De ce să dai 1,5 milioane pe Szekely, când pot să iei unul la fel ca el de afară, la jumătate de preţ şi jumătate de salariu? Doar pentru că Lupescu avertizează că România are de pierdut? Din punctul meu de vedere, România are şi de câştigat:

1. Concurenţa - prin venirea străinilor, românii nu se mai complac în non-valoare.
2. Preţurile se aliniază la piaţa de transferuri internaţională. De exemplu, Deco a mers la Chelsea pe zece milioane. Cum să valoreze în acest context Mirel Rădoi 12 milioane? Dar Goian 5, 7, 10 cât se cere pe el?
3. Credibilitatea campionatului este mai mare. Jucătorii români pot fi mai uşor influenţaţi. Străinii vin să câştige bani, să confirme şi să caute o echipă mai bună în vest. Nu îi interesează cine este Gigi Becali şi Steaua, cine este Borcea şi Dinamo, Taher şi Rapid.
4. Profesionalismul este mai crescut în rândul străinilor decât între români. Meteahnă veche asta, şi pentru fotbalişti, şi pentru români în general.

În fine, poate că naţionala va avea de pierdut prin rărirea numărului de jucători autohtoni din campionat, dar pe de altă parte cei care vor face faţă vor fi evident mai valoroşi.
Iar criticile aduse acum de oamenii care conduc fotbalul sunt doar o nouă problemă, deoarece este complet anormal să fie judecat un club profesionist pentru propria politică, atâta timp cât el se încadrează în legile sportive. De ce să fie judecată o echipă precum CFR Cluj pe considerentul că a câştigat un campionat cu o legiune de străini? Au fost cei mai buni, asta ar trebui să dea de gândit altfel: cum de o "legiune străină" a fost mai bună decât altele de români? Oare nu sunt deja slabi românii? Ba da, sunt!
Read More

Primul "11" la Poli

Formula lui Dusan Uhrin va arăta probabil aşa:

Taborda

Bonfim Sretenovic Brezinsky Milhazes

Borbely

Stancu/Abiodun Garcia Artiom Karamyan

Bucur Magera


Dacă aş face eu echipa pentru primul meci cu FC Argeş, aş alege aşa:

Pantilimon

Bonfim Luchin Sretenovic Milhazes

Alexa

Abiodun Garcia Artiom Karamyan

Bucur
Rusic

Justificările mele sunt:

Portar: în amicale, Taborda a avut mai multe momente de imprecizie. Probabil că între Pantilimon şi Taborda nu există diferenţe sensibile, iar vârsta şi perspectiva îl fac pe român favorit la titularizare în perspectiva mea.

Fundaşi centrali: cuplul Luchin - Sretenovic a funcţionat foarte bine în meciul cu Viktoria Plzen. Luchin se pare că a crescut enorm în valoare în ultimul an şi este poate cel mai bun produs de la Poli II pe care îl au timişorenii acum. Pe lângă calităţile de fundaş, Luchin are şi o apariţie mereu excelentă la finalizare în fazele fixe. Scapă lejer de marcaj şi ajunge la întâlnirea cu mingea.
Ca o paranteză, seriozitatea cu care se antrenează, ambiţia şi motivarea lui l-au propulsat mult înainte, comparativ cu un alt fundaş care promitea, Scutaru.
Poate că în tur nu va prinde un loc de titular, dar aş paria pe Luchin că se va impune în apărare până la finalul anului.

Mijloc: Alexa în locul lui Borbely. Poate că valoric nu pot fi diferenţiaţi real, dar pe teren Alexa este mai influent, poate grupa mai bine echipa, fiind un tip extrovertit. De altfel, este şi primul căpitan al echipei.

Atac: Rusic în locul lui Magera. De la ceh se aşteaptă în continuare foarte mult, dar deocamdată de trei partide amicale nu mai joacă nimic. Fie nu s-a acomodat, fie este un fel de Gluscevic, rămâne de văzut. Deocamdată nu cred că este pregătit să intre titular. Totuşi, Magera are un avantaj faţă de Rusic: vine foarte jos în linia mediană, iar în deplasări un al cincilea mijlocaş poate fi un atu important.
Read More

Chelski, Lampard şi numitorul comun România

Aţi văzut ştirea aia de pe goal.com din urmă cu două zile?
Chelsea To Let Lampard Rot In Reserves?
Sources close to Stamford Bridge suggest that Chelsea will dump Frank Lampard in the reserves for a year rather than allow him to join Inter Milan.
[...]
France Football claimed on Friday that Lampard had signed a four-year contract with Inter, worth €7.3m a year, and that the Nerazzurri would pay Chelsea a transfer fee of €9m.
[...]
Interesant mi se pare faptul că nici "la ei" metodele de persuasiune nu sunt întotdeauna cu bun simţ, că nici "acolo" jucătorii nu sunt chiar liberi să îşi aleagă drumul şi ultimul an de contract reprezintă mai mult un calvar decât o binefacere. Marius Popa şi Dani Coman vor avea, se pare, un frate neaşteptat în pregătirile pe care le vor face pe la echipe satelit, pe Frank Lampard.
Sau în situaţia "de la ei" e vorba doar de Chelski şi accentele de limbă rusă pe care le-a căpătat cartierul londonez?

Apoi, Mircea Sandu spunea că niciun fotbalist din campionatul intern nu valorează peste trei milioane de euro. O sumă şi aşa umflată rău, dacă un mijlocaş cum este Lampard este cotat la nouă milioane. De fapt singura explicaţie a "importului" masiv de jucători străini în România este exact raţiunea financiară. Străinii sunt mai ieftini şi cer bani mai puţini.
La români, cum apare un copil care ştie să dribleze două jaloane, cum îi sare preţul de un milion. Torje, Bogdan Stancu sau Herea sunt exemplele recente. Şi-apoi se-ajunge într-un cerc vicios, în care cluburile care cumpără asemenea fotbalişti au pretenţii şi mai mari la transferuri externe iar jucătorii se plafonează, ratează timpi importanţi şi valoarea lor se pierde prin campionate estice sau la echipe fără vreun scop real pe harta fotbalului. Nicolae Dică la Catania este unul din acei "pierduţi". După Dică vor urma pe aceeaşi reţetă de transfer Goian, Adrian Cristea, Tătăruşanu, şi din nou Torje, Herea, Stancu.
Read More

Tagguri

adrian mutu (4) Africa de Sud 2010 (5) alina dumitru (1) ANAF (1) Anja Andersen (1) antena 3 (1) arbitraj (3) arogantele etapei (11) australian open (1) Auto (3) baschet (5) ben collins (1) bet365 (1) bonetti (1) CFR (1) cfr cluj (1) Champions League (12) chiajna (1) ciclism (1) Cinism (14) concordia chiajna (1) CR9 (1) Cristian Gatu (1) cronica (7) cs otopeni (1) curiozitati (14) curtean (1) de la prieteni (1) digimobil (2) dinamo (5) Distractie (56) Diverse (30) divizia A (63) divizia sport (1) dopaj (2) dunarea giurgiu (1) echipa nationala (1) Eu (21) fc vaslui (1) Federer (2) Fenomen (8) Fotbal (49) fotbalul mic (1) fotbalul romanesc (2) Foto (6) FRF (6) furt (1) Gafa (5) Gheorghe Tadici (1) Handbal (7) huligani (1) ioan igna (1) ioan niculaie (1) ioan ovidiu sabau (1) Ironie (13) JO2010 (2) lance armstrong (1) laurentiu diniță (1) Le Tour (7) Legende (8) liga i (3) maria sharapova (1) messi (1) mitica dragomir (1) mitică dragomir (1) Mizerie (9) Mondiale 2010 (1) murray (1) Muzică (3) nadal (1) nereida gallardo (1) Nervi (19) nesimtire (4) NHL (15) nissan (1) offtopic (11) Olimpiada (8) Oltchim (1) Omagiu (12) Opinie (66) pariuri (26) phishing (1) poli timisoara (9) politia romana (1) politica (1) Preluate (5) Premier League (4) probleme pariuri (1) prosport (1) Prostie (24) Publicate (46) publicitate (3) radio (1) rapid (3) razvan lucescu (1) reclama (1) religie (1) Reprezentativa (17) respect (1) rubio (1) sabau (1) scandal (6) Serbia (1) Serie A (1) Snooker (2) sondaj (6) Speculatie (9) steaua (2) suporteri (2) telefonie (2) Tenis (10) the stig (1) top gear (1) unirea urziceni (2) universitatea craiova (2) victor piturca (1) victoria branesti (1) violenta (2) vodafone (2) ziaristi (25)