Citiţi ştirea următoare:
China neagă:"Nu avem gimnaste mai mici de 16 ani la JO"
Presa chineză şi New York Times şi-au exprimat îndoiala asupra faptului că sportivele He Kexin şi Jiang Yuyuan, două gimnaste care fac parte din lot, au 16 ani, devenită, din 1997, vârsta minimă pentru gimnaste la JO.
Potrivit listelor de gimnaste chineze şi informaţiilor din presa locală, He şi Jiang nu ar avea mai mult de 14 ani, conform New-York Times.
Copiile cărţilor de identitate arată că He s-a născut la 1 ianuarie 1992 şi Jiang la 1 noiembrie 1991, astfel că ambele au 16 ani.
Tare aş vrea să îl cunosc pe ziaristul chinez (sau ziarista chineză) care a avut curajul să publice în presa din propria ţară o asemenea informaţie. Oare mai este în viaţă? Oare mai are loc de muncă?
Azi se joacă Vaslui - Steaua. Bucureştenii au rămas întotdeauna cu punctele, Porumboiu cu acuzele de blat la proprii angajaţi. Rednic în urmă cu doi ani, Dorinel, Bălace şi alţii anul trecut, acum povestea este aceeaşi. Iese Porumboiu şi face spectacol, vorbeşte tot ce-i trece prin minte ca să îşi facă o imagine nepătată, după care echipa lui pierde, cad două capete în Vaslui şi gata, blatul e demonstrat, Porumbică este "curat", amuzamentul este general şi toţi uită că sancţiuni ar trebui să se dea şi în cazul autodenunţurilor."Nu sunt eu Zidane, dar nici Argăseală nu e Mihai Stoica"
Mijlocaşul dinamovist Gabriel Boştină i-a dat replica preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, care l-a ironizat într-o emisiune TV, jucătorul afirmând despre oficialul stelist că nu se compară cu fostul manager al grupării roş-albastre, Mihai Stoica.
"Poate n-oi fi eu Zidane să dau la fel de bine cu ambele picioare, dar cred că nici el nu e Mihai Stoica să fie un orator. Îmi pare rău pentru el, dar, dacă a început să fie subtil, este stângaci de gură şi ironic cu fotbalul. Nu cred că merit eu să fiu luat peste picior"
Gabriel Boştină
Boştină a înscris în minutul 41 al meciului Pandurii-Dinamo, la scorul de 0-0, dar golul său a fost anulat pe motiv că Miranda a comis, anterior, un fault în atac. Comentând faza, Argăseală a afirmat că era normal să fie anulat golul, deoarece Boştină a marcat cu dreptul, stângul fiind piciorul "de bază" al fotbalistului care în trecut a evoluat şi la Steaua.
Am urmărit competiţia de prin 1995, pe când comentariul la Eurosport era în engleză şi războiul Turului Franţei era între Miguel Indurain (foto) şi Alex Zulle (că aşa este în Le Tour, unul prea bun şi unul prea ghinionist pentru că este contemporan cu unicul care îl poate bate). Urma al treilea Laurent Jalabert, mereu francezul cu care ţineau toţi şi niciodată nu putea să câştige. Bătea la sprint, bătea în căţărări, dar nici în ruptul capului nu putea să ţină şi el câteva etape de tricoul galben, atunci când punea mâna pe el. Nici de "piratul" Pantani cu bandana lui de scheleţi şi spectacolele lui pe vârfurile Pirineilor nu am uitat. Îmi plăceau tricourile Mapei şi bicicletele unei echipe olandeze. Erau roşii aprinse, străluceau în soare mai tare decât oricare din pluton, roţile erau "groase" din cauza acelor benzi legate pe jeantă. Parcă nici ploaia nu le strica frumuseţea.
Pe atunci Armstrong şi Ullrich abia prindeau echipa pentru "Marea Buclă" şi trăgeau fără ifose la trena favoriţilor, dar încetul cu încetul se impuneau. Era lor a început în sfârşitul anilor 90, când îmbătrâniseră ceilalţi, când EPO apărea pentru prima dată în cazuri de dopaj. Doar "Jaja", Laurent Jalabert (foto), deja un veteran, mai putea să tragă pe câte un vârf în speranţa că va câştiga o evadare plecată la primii kilometri. Mereu mereu, pe ultima pantă îl trădau gambele. Minutele avans scădeau la fiecare pedalare, apoi secundele, apoi vedea în spate umbra texanului şi în câteva clipe totul se năruia. Pica de fiecare dată victimă în bătălia dintre Armstrong şi Ullrich. Doar către Jalabert l-am văzut pe american ridicând o mână când l-a bătut pe munte, doar o dată şi doar pe francez Lance a încercat să îl ducă în trenă în timp ce era cu mintea la tricoul galben. Şi asta pentru că era imposibil să nu îl iubeşti pe francez, să nu îl admiri că nici când era prins din urmă nu ceda, se ridica în şa şi încerca să se mai ţină de Armstrong măcar câţiva metri, să se bată la vreo 35 de ani, pe L'Alpe-D'Huez, cu o maşinărie umană care înghite la fiecare inspiraţie de trei ori mai mult oxigen decât un om normal.
Totul contrasta acum însă cu imaginea dopajului. Scandalul Festina izbucnise şi picau nume mari ca Virenque sau Pantani. Spectacolul a fost tot mai umbrit de EPO, transfuzii, suspendări, excluderi, retrageri. An de an, doar Armstrong (foto) rămânea nedetronat. În ciuda tuturor, a mers mai departe pentru a pune un nou record la numărul de victorii în Turul Franţei şi pentru un marş sfidător la adresa celor care nu doar că îl bănuiau de dopaj, ci îl şi condamnaseră, deşi dovezile erau mereu inexistente. Pentru demonstraţia lui, căzut de pe bicicletă, s-a ridicat de pe asfalt de trei ori într-o singură etapă. Ţin minte că îi venea să îl snopească pe ăla ce îi agăţase ghidonul cu o şapcă, s-ar fi oprit să îşi panseze genunchii plini de sânge, dar ţinta lui era alta, să meargă mai departe. S-a oprit la câţiva ani mai târziu, în 24 iulie 2005, după şapte titluri câştigate în Turul Franţei, abia când ziariştii americani i-au dat în sfârşit onoarea de a fi pe prima pagină la sport, înaintea bâtacilor din baseball. Rămăsese singurul mare ciclist "curat" între 2000 şi 2005, restul, inclusiv Ullrich, picau cu fel şi fel de substanţe. S-a dopat Armstrong? Francezii se chinuie şi acum să demonstreze că răspunsul este "da". Însă pentru un om care văzuse moartea cu ochii, făcuse chimioterapie şi primise o a doua şansă la viaţă, titluri furate prin dopaj în Turul Franţei nu mai aveau cum să conteze.
În 2006, fusese Landis, descalificat ulterior. 2007 a adus căderea lui Vinokourov şi Rasmussen pentru doping. Acum, Le Tour 2008 se încheie mâine. Pe primul loc am văzut azi de dimineaţă că este Sastre, după depistarea pozitivă din urmă cu o săptămână a lui Ricco. Cine ştie dacă şi Sastre va păstra în vitrină medalia sau şi el va avea hemoglobine în valori anormale...Chelsea To Let Lampard Rot In Reserves?Interesant mi se pare faptul că nici "la ei" metodele de persuasiune nu sunt întotdeauna cu bun simţ, că nici "acolo" jucătorii nu sunt chiar liberi să îşi aleagă drumul şi ultimul an de contract reprezintă mai mult un calvar decât o binefacere. Marius Popa şi Dani Coman vor avea, se pare, un frate neaşteptat în pregătirile pe care le vor face pe la echipe satelit, pe Frank Lampard.
Sources close to Stamford Bridge suggest that Chelsea will dump Frank Lampard in the reserves for a year rather than allow him to join Inter Milan.
[...]
France Football claimed on Friday that Lampard had signed a four-year contract with Inter, worth €7.3m a year, and that the Nerazzurri would pay Chelsea a transfer fee of €9m.
[...]